1979 - Curaj

Eu nu te-am învăţat să taci, de ce o faci?
Eu nu te-am învăţat să plângi, de ce atunci?
Eu nu te-am învăţat să te supui, de ce nu scuipi?
Eu nu te-am învăţat să-i crezi, de ce nu evadezi?
Te-am învăţat cum să asculţi, iubeşte ce auzi
Te-am învăţat ce-i marea toată, acum înoată
Eu nu te-am învăţat că trebuie, poţi să nu vrei
Eu nu te-am învăţat că tu nu meriţi, poţi să ceri.
Eu nu ţi-am spus să stai în banca ta, hai, ieşi în stradă
Eu nu ţi-am spus că eşti perfect, poţi să greşeşti
De ce-mi vorbeÅŸti de colivii? De ce nu ÅŸtiu?
Ţi-am zis că dacă poţi să cânţi, eşti sigur viu.
Ţi-am spus că nu e despre portofel, că putrezim la fel.
Ţi-am spus să nu stai supărat, nu te ajută.
Ţi-am spus că dragostea-i puţină şi lume multă,
Şi ură să-i ajungă, acum ascultă!

Te-am învăţat să nu îţi fie frică, să ai curaj
Că frumuseţea stă în suflet, deloc în ambalaj.
Ţi-am zis că fiecare lună e frumoasă,
Indiferent de ce te-apasă.
Ţi-am zis să te întorci acasă...des,
Că munca nu e tot ce ai, scapă de stres.
Ţi-am zis că zile rele vin, că alea bune trec
De multe ori fără să le simţim...
Te-am învăţat că e okei să nu fim chiar cuminţi,
Că suntem mai mult oameni, mai puţin sfinţi.
Ţi-am zis, iubeşte-mă cât poţi,
Fără să te aştepţi să mă întorc.
Să nu încerci să schimbi un om, ţi-am spus cândva
Dacă tu ştii că tu nu te poţi schimba.
Ţi-am zis că tot ce ai e ce trăieşti acum, să faci cumva,
Să simţi ce-ţi spun, să nu te pierzi pe drum.